Congresul Naţional de Gastroenterologie şi Hepatologie

În perioada 25-26 iunie 2015 se va desfășura al IV-lea Congres Naţional de Gastroenterologie şi Hepatologie cu participare internaţională. Forumul științific este consacrat jubileului de 70 de ani de la fondarea Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova.

Evenimentul este organizat de USMF „Nicolae Testemițanu”, Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova și Asociaţia Medicală „Hepateg”.

În prima zi de conferință, lucrările vor avea loc la Spitalul Clinic Republican (Sala festivă), cu începere de la ora 9:00, iar cea de-a doua – la USMF ”Nicolae Testemițanu”, Sala Senatului, începând cu ora 8:30.

La forumul științific sunt așteptați să participe cadrele profesoral-didactice, specialiști în domeniu, studenții și rezidenții.

Pentru mai multe detalii accesați Programul științific.