În data de 26 august 2016, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” se va desfășura o conferință științifică consacrată împlinirii a 100 de ani de la nașterea profesorului Nicolae Anestiadi. Manifestarea științifică, cu genericul Nicolae Anestiadi – nume etern al chirurgiei basarabene este organizată de Catedra de chirurgie nr. 1 „Nicolae Anestiadi” a USMF „Nicolae Testemițanu”, în parteneriat cu Asociația chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Moldova.
Programul conferinței include lansarea unui volum omagial, o expoziție a lucrărilor prof. Nicolae Anestiadi, o expoziție fotodocumentară, două secțiuni de rapoarte științifice din domeniul chirurgiei generale, chirurgiei toracice, cardiochirurgiei, anesteziologiei – domeniile de activitate ale regretatului profesor.
La manifestare sunt invitați să participe reprezentanții administrației Universității, decani, prodecani, șefi de subdiviziuni didactice și științifice, cadre profesoral-didactice, studenți și rezidenți.
Evenimentul se va desfășura între orele 09:00-16:00, în Sala Senatului a USMF „Nicolae Testemițanu” (bd. Ștefan, cel Mare și Sfânt, 165).